danverab

Lectura placuta pe wordpress.com

Luceafărul Vieţii de Mihai Eminescu

Luceafărul Vieţii        
    de Mihai Eminescu

1. În raza zilelor de mâini    
   Vedem o viaţă nouă    
   Scăldată-n sute de lumini    
   Necunoscute nouă.        
    
2. Privind luminile cereşti    
    În nopţile senine    
    Zburăm din grijile lumeşti    
    În sferele divine.    
    
3. Şi admirăm tăcerea lor    
    Adâncă, trecătoare    
    Ce-nalţă tot ce-i muritor    
    Spre lumi nemuritoare.    

4. Dar ce putem cuprinde noi    
    Din tot ce n-are margini    
    Când mintea noastră de noroi    
    E-o carte fără pagini.        
    
5. Ce poate să-nţeleagă ea,    
    Materia greoaie,     
    Când forţa din atom, din stea    
    E suflet de văpaie.    
    
6. Dar toate nu-s închipuiri    
    Iluzii dulci, deşarte,    
    Ce ne hrănesc cu amăgiri    
    Purtându-ne spre moarte.    

7. Ne credem faţă de ceilalţi
    Mai mari în trup, cuvinte,
    Nu ne vedem că înşelaţi
    Suntem de-a noastră minte.

    spiritul:
8. Sărmane om ce crezi că eşti
    Sau reprezinţi aice,
    Ai încercat să te priveşti
    În Eul tău novice?

9. Nu mlaştinile ce te-au prins
    Sunt locurile tale,
    Deşi în ele te-ai deprins
    Ca orice animale.

10. Şi animal de-ai fi, la fel,
     N-ar fi prea mare gândul,
     Dar vezi, tu eşti mai rău ca el,
     Căci prea iubeşti pământul.

11. Prea eşti robit de griji, nevoi
     Şi toate cele false,
     Ţinându-ţi trupul în gunoi
     Şi sufletul în faşe.

12. Apoi tu singur eşti surprins
     Că soarta ţi-e amară.
     Te zbaţi şi-apoi te dai învins
Sătul de-a ei povară

13. Dar te întrebi vreodată, tu
     De cauza pieirii.
      Nici gând. Ba chiar pretinzi că nu
     Există Tatăl Firii.

     omul:
14. Nu-i nimeni mai presus ca eu
     În lumea asta mare.
     Nu-i soartă şi nici Dumnezeu
     Ci totu-i întâmplare.

15. Minciuna-i cine m-a făcut,
     Ruşinea mi-a dat corpul
     Şi m-am făcut din prima scut
     Şi din secunda scopul.

16. Nu cred decât ce văd şi simt
     Cu simţurile mele.
     Încolo-i moarte şi prăpăd,
     Pustii numite stele.

17. Ce-mi pasă mie ce-oi mai fi
     Când voi intra-n ţărână.
     Căci tot ce mă-nconjoară aici
     Spre dulci plăceri mă mână.

18. Ce să pricep eu din ce e
     Divinitate, spirit,
     Când trupu-mi are tot ce vrea
     La ce bun să-l mai irit.

19. Şi ce folos să-l umilesc
     Cu rugăciuni, iluzii,
     Cu care adesea se hrănesc
     Schilozii, orbii, surzii.

20. Eu, slava cerului-s întreg
      Nu-mi pasă ce fac alţii.
      Eu ştiu din viaţă ce s-aleg
      Şi fără inspiraţii.

      prezentatorul:
21. Cam astfel îşi cuvântă el
      Minţindu-se pe sine
      Sărmanul om fără de ţel,
      Pierdut printre ruine.

22. Dar toate au şi un sfârşit
      Cu rostul lor integru
      Ce vine-adesea negândit
      Cu tot cortegiu-i negru.

23. Din omul nostru aşa semeţ
      N-a mai rămas nimica,
      Din contra, nu-i nici îndrăzneţ
      Să-şi stăpânească frica.

24. Căderea-i bruscă-l zdruncină
      În simţuri aşa tare
      Că-ntâia dată se-ntrebă:
      Sunt viu, mai sunt eu oare ?

spiritul:
25. Exişti epavă, biet nebun,
      Ai fost tu viu vreodată ?
      Mai mult e de prisos să-ţi spun
      Vestiri ce nu te-mbată.

      prezentatorul:
26. El stete-o clipă încremenit.
      Parc-auzi o voce,
      Dar capul îi păru trăznit
      De bulgări grei de roce.

      omul:
27. Eu sufăr? Deci exist? Eu sunt?
      Cui să-ndrug rugămintea?
 Iertare cer ! Loveşte crunt,    
      Dar nu-mi lua şi mintea !

28. Mai lasă-mă, vreau să repar
      Greşelile făcute.
      Acuma simt cerescul har
      Ce poate să m-ajute.

      spiritul:
29. Iertat eşti, dar păcatu-l tragi,
      Căci altfel uiţi prea iute.
      Promisiuni grăbite, vagi,
      Nu-i nimeni să le-asculte.

      omul:
30. Ucide-mă, doresc să mor,
      Trăzneşte-mă acuma.
      Îţi cer un foc ucigător,
      Îndură-te, sunt huma.

31. Nu pot să mai suport, n-auzi ?
      Calvarul ăsta groaznic.
      Termină-l, ce mă tot acuzi
      Că-s mândru şi obraznic.

32. Sau poate… într-adevăr nu eşti…
      Vai, mintea mi se pierde.
      M-afund în goluri pământeşti
      Şi nimeni nu mă vede.

      spiritul:
33. Hei, omule, nu eşti deprins
      A suferi-n tăcere
      Şi-n loc să scapi, încă te-ai prins
      Pe-un nou drum de durere.

34. Dar Domnul viaţa nu ţi-o ia
      Când ţi-e mai tulburată,
      Ci-ţi cere să revii în ea
      Cu mintea luminată.

35. Tu nu eşti, ai uitat, aşa-i
      Materia-i de vină.
      În ea te prinzi cu tot ce ai
      Din opera Divină.

36. Dar iată ascultă tot ce-ţi spun
      Şi crede adânc în ele
      Îţi voi vorbi de tot ce-i bun,
      De infinit, de stele.

37. De viaţa ta de pe Pământ,
      De dor şi de iubire,
      De-al sufletului tău avânt,
      De-a omului zidire.

38. Când totu-ngrămădit era
      În sine, unitate,
      Când pacea veşnică domnea
      În tainica cetate.

39. Când timp şi spaţiu nu putea
      Să-nchege zi şi noapte,
      Când frig şi cald nu se simţea,
      Nici naştere, nici moarte.

40. Când totul nu era nimic
      Nimicul era totul
      Când necuprinsu-atât de mic
      În el păstra pivotul.

41. Acela singur se mişca
     Pornit de-un dor de ducă
     Şi-n juru-i totul se schimba
     Vibrând ca o nălucă.

42. Atunci dintr-însul s-au desprins
      Frânturi nenumărate
      Împrăştiindu-se într-adins
      Să mişte tot, departe.

43. Vârtejul astfel se născu
      Croindu-şi drum în mare
      Şi forţa lui mereu crescu
      Din ce în ce mai mare.

44. Şi se-ncuiba atât de strâns
      În sâmburele-atomic
      Că-l ridica la rang de ins
      Eternul Cosmogonic.

45. Puteri imense deţinând,
      Pe sine se preface
      Şi-n jur vecinii adunând
      Imense blocuri face.

46. Şi-n fierbinţeală de mişcări
      S-aprind şi-alerg prin spaţiu,
      În grupuri ce-şi resorb din zări
      Viaţă şi nesaţiu.

47. Şi-apoi mereu s-au tot ivit
      Prefaceri complicate,
      Umplând tot spaţiul infinit
      Cu lumi frumos grupate.

48. Sunt universuri ce roiesc
      În ritmuri minunate
      De armonioase legi cereşti
      Conduse şi-nzestrate.

49. Fiinţe organizate apoi,
      În ele nasc năvalnic
      Dând lumi de spirit şi noroi
      Cu trai măreţ şi jalnic.

50. Cugetătoarele când vin
      Gândirea ia fiinţă
      Născând pe rând sub scut divin
      Iubire şi credinţă.

      omul:
51. N-am înţeles încă deajuns
     Din cele spuse, frate,
     Cam unde-o fi Cel nepătruns
     Ce-n mână ţine toate ?

      spiritul:
52. Aşteaptă, ai răbdare-un pic,
      Nu-i treaba prea uşoară.
      Când eu te-ntreb câte ceva
      Răspunde-mi într-o doară.

53. Şi-atunci tu însuţi vei afla
      Răspunsul chiar în tine.
      Privind adânc, gândirea ta
      Te va-ndruma spre bine.

54. Când flori de gheaţă cad de sus
     Reîmpodobind natura,
     Prinzând din zbor un fulg, ce-ai zis
     Când i-ai văzut structura ?

      omul:
55. Ce forţă-n stea sa prefăcu
      În fin balon de apă ?
      Nu spui nimic, n-ai viaţă tu,
      Sau vocea ta îmi scapă ?

      spiritul:
56. Nimic, deşi ar fi ceva,
      Îţi trebuie-ndrumare.
      Te-oi ajuta căci vrerea ta
      E-o forţă foarte mare.

57. Mă bucur că n-or fi-n zadar
      A mele stăruinţe,
      Voi mai aprinde înc-un far
      În calea biruinţei.

58. Te voi urma oriunde-ai fi
      Voi sta cu tine alături
      Şi orice piedici s-or ivi
      Vei şti să le înlături.

59. Deci, iată calea, poţi să pleci
      Ai mult de mers, o viaţă.
      Dar nu uita, prin orice treci
      S-asculţi a mea povaţă.

      prezentatorul:
60. Şi a plecat plin de curaj
      Şi de nădejdi, de vlagă,
      Să vadă ce fel de miraj

61. Ajunge-n munţi, privi uimit
     A codrilor destine,
     Să urc deşi sunt obosit,
     Mi-e dor de înălţime.

62. Suind, de ploaie fu cuprins,
      Ce baie minunată !
      Şi oboseala am învins
      Şi aerul mă-mbată.

63. Ce fericit aş fi aici
      Să duc o viaţă-ntreagă
      Cu oi şi câini, cu oameni mici
      Ce ştiu să mă-nţeleagă.

64. Să văd de sus întinsul larg
      Cu răsărit de soare
      Dup-a-nălţimilor catarg
      Să-mi port gândirea-n zare.

65. Spre lumi de aur şi de vis,
      Spre stele sclipitoare,
      Rămân aici, e paradis
      Şi farmec şi splendoare.

66. Dar ce păcat că n-am aripi
      Aş trece peste creste,
      Peste păduri şi peste râpi
      Ca şoimul din poveste.

67. Dar dintr-odată un vânt purtă
      Un zumzet de motoare,
      Privirea-i tristă se-ndreptă
      Spre-un punct lucind în soare.

68. Păru că e un animal
      Ca toate celelalte,
      Dar nu, e-un monstru de metal
      Purtat de forţe-nalte.

69. Ce dor îi mână atât de sus?
      Sau frică li-e de munte ?
      Sărmanii, ştiu ei ce-au ajuns
      De zbor atât de iute ?

70. Dar ce-i, au ameţit, cobor ?
      Vai, groaznic, cad în vrilă !
      O, Doamne, fii îndurător
      Şi ai de dânşii milă.

71. Ca un bolid, venind în jos
     Cu viaţa încă-ntrânsul
     Cu zgomot surd şi fioros
     Gigantul intră-n stâncă.

72. Cutremur, groază, totul praf
      O masă fără formă,
      Oroare, flăcări, asta-i jaf
      Şi nicidecum o normă !

      omul:
73. De ce, Stăpâne, i-ai răpus
      Când se-nălţau spre tine ?
      De ce cu foc i-ai mai distrus
      Şi tocmai lângă mine ?

74. De ce nu mi-ai lăsat prilej
      Să-i văd măcar la faţă ?
      De ce opreşti cu-aşa vârtej
      Cea mai superbă viaţă ?

75. O, sufletul îmi e rănit !
      Eşti crud, prea crud, părinte,
      De azi regret că te-am iubit
      Mai mult ca înainte !

76. Mă duc departe, nu mai vreau
     Să mai aud de nimeni.
     Te-am smuls din piept, nu te mai iau
     Rămân doar eu cu mine.

      prezentatorul:
77. Şi s-a tot dus, a coborât,
      Şi munţii, şi-a lui suflet,
      A mers şi-a mers, c-a coborât
      De foame şi de umblet.

78. Îl prinse noaptea-ntr-o vâlcea
      În mijloc de pădure,
      O toropeală-l năpădea
      Şi somnul da să-l fure.

79. Dar din tufişu-alăturat
      Doi licurici sclipiră,
      Privi la ei cam încurcat
      Şi-un gând adânc îl fură.

80. Prea mari, rotunzi şi prinprejur
      Ştiu bine că nu-s ape,
      Deci nu-s insecte, pot să jur
      Ah, Domnul să mă scape !

81. O cruce-n grabă îşi făcu
      Şi-un pas-napoi se dete,
      O cioată-l sabota, căzu.
      Se ridică, i-e sete.

82. Sudoarea rece-l năpădi
      Şi-o şterse de pe frunte,
      Se-ntoarse, nu putea-ndrăzni
      Pericolul să-nfrunte.

83. Da buzna, fuge obosit
      Lovindu-se de arbori,
      Un gol… de-acum s-a isprăvit…
      E moarte fără martori.

84. Doi licurici, nu spui nimic
      Fulg moale de zăpadă ?
      Mă-afund, mă pierd şi atât de mic
      Nu-i nimeni să mă vadă ?

85. Cam unde-o fi cel nepătruns
      Ce-n mână ţine toate ?
      Eu viu…? Iertare, ce-am ajuns ?
      Sunt eu ? mai sunt eu poate ?

86. O, Doamne-ncep să te-nţeleg,
      Văd mâna ta oriunde.
      De ochiul tău perfect, întreg,
      Nimic nu se ascunde !

87. Aşa de jos m-ai aruncat
      Şi am rămas tot teafăr,
      Ba prin cădere m-ai urcat
      Mai sus, ca pe-un luceafăr.

88. Ce rău îmi pare c-am greşit,
      Nu-s vrednic de-a ta milă,
      Dar jur, ca tot ce mi-e sortit
      Să nu-mi mai cadă silă.

      spiritul:
89. Aşa-i cum zici. M-ai înţeles,
      Te-ai deşteptat din tină,
      De aceea-n lume ai fost ales
      Să răspândeşti lumină.

90. Ascultă deci, ce-ţi spun acum
      E a vieţii noastre bază,  
      Tu s-o arăţi mereu pe drum
      La cei ce vor s-o vază.

91. Exemplele ce ţi le-am dat
     Sunt două mari extreme,
     Cristal şi om evoluat
     A firii teoreme…

92. Materia dintru-nceput
      Avu într-însa spirit
      Căci altfel n-ar fi conceput
      Nimic din al ei merit.

93. Această forţă-n infinit
      Să se reîntoarcă tinde,
      Când misiunea şi-a-mplinit,
      Nimic n-o mai cuprinde.

94. Se-nalţă lin până la El
      Formând un tot cu Dânsul
      Atotputernic în eter
      Şi peste-ntreg cuprinsul.

95. Fiinţa destinată dar
      Să ducă-n cer fluidul,
      E supraomul legendar
      Ce-nfruntă adesea vidul.

96. El nu-i ca voi, greoi şi dur
      Cu forme grosolane,
      Ci e subtil, cu suflet pur
      Şi simţuri diafane.

97. Ieşind de mult de printre voi
      Din planul suferinţei,
      El soarbe-n lumea de apoi
      Paharul biruinţei.

98. Dar biruinţa contra lui
      L-aduse-n sfere line,
      Aici, în viaţa unde nu-i
      Nici jale, nici suspine.

      omul:
99. Şi ce-aş putea să fac s-ajung
      Şi eu în lumea-aceea ?
      Ce-ar trebui din corp s-alung
      Să aflu şi eu cheia ?

       spiritul:
100. Mai ai a trece multe punţi
       Prin vieţile din cale,
       Cu gânduri rele multe frunţi
       Vei mai scălda-n sudoare.

101. Dar dacă vrei să-ţi mai scurtezi
      Calvarul dinainte,
      Ridică-ţi sufletul şi crezi
      În taina celor sfinte.

102. Şi când ca spirit vei fi iar
       În planuri mai înalte,
       Continuă-ţi de-acolo chiar
       Lucrările lăsate.

       omul:
103. Cum Doamne, iar nu înţeleg
       Fiind aşa departe.
       Cum aş putea să mai dezleg
       Problemele-ncarnate ?

       spiritul:
104. Sărmane lut, tot lut rămâi.
       O tristă închisoare
       Nu laşi pe nimeni între vii
       Decât atunci când moare.

105. Sărmane lut, sărmane om
       Ce vezi, nu-ţi vine a crede
       Deşi ţi-e dat să vezi şi-n somn
       Ce ochiul tău nu vede.

106. N-ai observat tu de când eşti
       În viaţa ta deşartă
       Atâtea supraomeneşti
       Puteri ce-n ea te poartă ?

107. Nu, e zadarnic ce am spus
       Deoarece, nu se poate
       Te iau cu mine, vino sus
       Să vezi de-acolo toate.

108. Aşa, vezi trupu-ţi adormit
       Să n-ai grijă de spaţii,
       El va trăi ca adormit
       Şi-l va păzi savanţii.

109. Oricât ne vom îndepărta
       Fluidu-ţi se va-ntinde
       Şi corpul tău va imprima
       Ce-n tine va cuprinde.

       omul:
110. Ah, am scăpat ca din mormânt
       Şi-acum plutesc în slavă
       Ce mă reţine pe pământ
       E pulbere şi pleavă.

111. Cât aş mai vrea să nu mă-ntorc
      În casa înşelării…
      Sunt pur. Ce-aş mai putea să torc
      La faptele-ncarnării ?

112. Aici e atâta adevăr
       Şi vrajă şi lumină.
       Că n-ar încape fir de păr
       Din lumea cea străină.

       spiritul:
113. Te-nşeli, fiind cu mine vezi
       Mai mult decât ţi-e firea.
       Dar tu de-acum evoluezi
       Şi capeţi mântuirea.

114. Eu te ridic spre Dumnezeu
       Să-ţi deie El lumină
       Iar tu vei coborâ mereu
       Să lupţi cu-a lumii vină.

       omul:
115. Dar ce-am făcut eu, pentru ce
       Atâta ispăşire ?

       spiritul:
       Priveşte-acolo, vezi ce e
       Cu acea îngrămădire ?

       omul:
116. Da, văd bărbaţi viteji luptând
       Să-şi apere pământul
       Şi mai zăresc copii plângând
       Cum iarna plânge vântul.

117. Şi în mizerie ei cresc
       Şi-ajung la închisoare.
       Străini cu rândul jefuiesc
       O ţară ajunsă-n floare.

118. Şi prigoniri se tot succed
       Biserici, şcoli, sunt arse
       Familii se corup, se pierd
       Prin fel de fel de farse.

119. Iar sus pe tron un dictator
       Nu ştie ce-i cu dânsul.
       Mănâncă vieţile celor
       Ce n-au credinţă-ntrânsul.

120. Ce soartă crezi că şi-a creat
       În alte existenţe.
       Să fie veşnic sfărânat
       De-a umbrei lor prezenţe.

121. Şi-n urmă când vor ispăşi
       Pedeapsa cuvenită
       El însuşi va reînsufleţi
       Credinţa urgisită.

122. Se va regenera din nou
       Pe culmi ameţitoare
       Din al trecutului ecou
       A spiritului floare.

123. Asemeni, tu ai pătimit,
       Dar azi e pe sfârşite.
       De mii de ani te lupţi cumplit
       Cu doruri neîmplinite.

124. Mai totdeauna, în zadar,
       Te zbuciumai în ele.
       Deşi treceai ca un fugar
Prin piedicile grele.

125. Dar vezi, nu poţi să preţuieşti
       A binelui plăcere.
       De n-ai prilej să te loveşti
       Cândva de vreo durere.

126. Căci din durere eşti născut
        Şi-ţi porţi în ea fiinţa
        Nici pentru suflet n-ai un scut
        Mai sfânt ca suferinţa.

        omul:
127. O, de copil le-am încercat,
       Când asta, când cealaltă,
       Dar niciodată deşteptat
       N-am fost de-a lor răsplată.

128. Degeaba prin vis de-am bănuit
       Ce-nseamnă a lor prezenţă.
       Atunci când trupul adormit
       Ieşea din existenţă.

       spiritul:
129. Da, visul. şi-ai visat în vis
       Vreodată dorul sorţii ?

       omul:
       Fireşte, din a lui abis
       Vorbeam chiar şi cu morţii.

130. Mă înţelegeam cu fraţii mei,
       Cu sora, cu bunica,
       Deşi din vocea lor de zei
       Nu se-auzea nimica.

131. În schimb, cuvântul meu era
       Atâta de puternic
       Că-n juru-i totul se trezea
       În groază şi-ntuneric.

132. Păream că strig: cine-a-ndrăznit
       Să spună că e moartă ?
       Fiinţa care am iubit
       Nu moare niciodată !

        spiritul:
133. Perfect, ştiam că tu eşti
       Cel indicat de soartă.
       Să duci lumina unde nu
       Se vede a vieţii poartă.

134. Tu ştii ? Nu tuturor li-e dat
       Să vadă-n lumea noastră.
       Deşi li se deschide larg
       A visului fereastră.

135. Asta-i legătura lor
       Cu-adevărata viaţă.
       Prin ea cu drag noi dăm celor
       Ce vor vreo grea povaţă.

136. Şi când în lumea noastră, voi
       Murind vă pierdeţi corpul
       Vă naşteţi iarăşi printre noi
       Să vă refaceţi corpul.

137. Dar, dacă grele încercări
       V-apasă, un plan nemernic
       Vă cereţi pentru ispăşiri
       Un nou calvar puternic.

138. Şi după gravitatea lui
       Voi înşivă alegeţi
       Să puneţi capăt gândului
       Că nu vi-l înţelegeţi.

139. Şi după ce v-aţi reîncarnat,
       Materia orbeşte
       Şi-n noul drum ce v-aţi luat
       Mai rău vă rătăceşte.

140. Începeţi prin a vă cârti
       Aproapele şi sfinţii.
       Apoi, nebuni vă nimiciţi
       Vă sfâşiaţi părinţii.

141. Ce să mai spun de-atâtea mii
       Greşale şi ispite.
       Ce vă răpesc de printre vii
       Cu simţuri adormite.

142. Şi cum spuneam v-alegeţi voi
       O soartă oarecare
       Şi dacă-nvingeţi, ca eroi
       Găsiţi evoluare.

143. Aşa vreţi unii bogăţii
       Imense, nesfârşite
       Prin care s-ajutaţi copii
       Fiinţi nenorocite.

144. Şi vi se dau, dar voi uitaţi
       C-aveţi o datorie
       Şi ori ajungeţi ruinaţi
       Ori vă treziţi sub glie.

145. Iar alţii vreţi să fiţi săraci
       Mizerii să vă roadă,
       Unii smintiţi şi alţii vraci
       A lumii voastră coadă.

       omul:
146. Dar avionul ? Vreau să ştiu
       De ce aşa o soartă.
       Distrus fulgerător de viu
       Pe-a fericirii poartă.

       spiritul:
147. Ţi-am mai vorbit de el curând,
       În cazul cu bogaţii.
       Păcatul i-a condus zburând
       Să moară ca piraţii.

148. Şi totuşi au evoluat
       Căci adorau înaltul
       Febrili în el s-au ridicat
       Să-şi vadă aievea saltul.

       omul:
149. Stăpâne, fii în veci slăvit
       Te văd acum oriunde
       Şi-n firul ierbii înverzit
       Iubirea Ta pătrunde.

150. Un pai, o floare, un munte, o stea
       Puterea-ţi o arată
       Şi toată fericirea mea
       De Tine e legată.

151. Te văd şi-n mine, în sânul meu
       Cu ochii Tăi albaştri
       Şi peste tot te văd mereu
       Înconjurat de aştri.

152. O, Doamne, fii bun şi mă ia
       La Tine-n cer, departe,
       Acolo e iubirea mea
       Redă-mi-o de se poate.

Primele 88 de strofe au fost transmise unui cetăţean din Bucureşti, căruia
 i-a venit ideea sa le publice ca fiind el autorul; atunci s-a încetat transmisia.
 Restul strofelor ne-au fost transmise odată cu motivul pentru care nu ni se
 transmit şi primele 88 de strofe. Informaţiile obţinute de la entitatea spirituală
 care s-a dat drept Mihai Eminescu ne-au permis identificarea respectivului,
 care ne-a pus la dispoziţie şi primele 88 de strofe, cu regretul sincer pentru
intenţia care l-a stăpânit pentru un moment.

Eminescu ne dăruieşte această poezie ca semn de nemărginită afecţiune şi sprijin
 pentru noi, în continuarea misiunii ce a avut-o atunci când a trăit aici. Ea
cuprinde un dialog între Om, al cărui Spirit se reîncarnează mereu în vederea
evoluţiei, şi Ghidul său din planurile invizibile. Discuţiile purtate scot în evidenţă
 nedumerirea şi neînţelegerea omului pe parcursul vieţilor, până ce, prin suferinţă
 şi multiple reîncarnări, ajunge la cunoaşterea Scopului şi a Înţelepciunii
care a orânduit totul.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: